Era ianuarie cand l.am cunoscut. Era fermecator si ma trata cu mare atentie...era frumos...la inceput. Apoi ne petreceam majoritatea timpului la el acasa. Stateam pe canapea in fiecare zi si ne marturiseam toate grijile si tot ce ne trecea prin cap apoi ne faceam de cap in bucatarie prostindu.ne incercand sa facem clatite.
Cu timpul am observat ca era foarte posesiv, practic nu mai aveam voie sa fac nimic. Dar am ignorat asta la inceput deoarece stiam ca pe masura ce vom avea mai multa incredere unul in celalalt toata presiunea va disparea. Dar nu a fost asa...devenea din ce in ce mai rau dar nu vroiam sa renunt caci tineam mult la el si totusi era foarte stresant, asa ca am cerut o pauza cu o seara inainte de Valentine's day.
Eram putin cam trista, iar el devastat. Un prieten se oferise sa ma scoata afara din casa, avand in vedere ca era ziua indragostitilor, zicea el, nu avea rost sa stau bosumflata. Am iesit in parc cu el. Imi dadea sfaturi despre ce as putea face mai departe in acea relatie, si vorbind cu el parca imi lua toate grijile de pe umeri, pentru ca era placuta compania lui....poate prea placuta. Am incheiat prin a ne saruta tandru pe un colt de banca din parcul 23 august. O mica aventura nu mi.ar fi stricat... eu speram la mai mult...dar nu s.a putut. Acum fac si rime.
Am trecut peste...avand in vedere ca nu am mai auzit nimic de la el, si am decis sa reiau relatia cu cel de la bun inceput. Parea mult mai intelegator acum si totul mergea ca pe roate. Intr.o zi cand eram la el, stateam si ne prosteam ca doi indragostiti, iar el a inceput sa vrea mai mult. M.am lasat dusa de val caci mangaierile erau placute, pana cand am deschis ochii si am zis "nu pot!". El a continuat cu sarutarile si soaptele iar degetele lui alunecau incet pe soldurile mele de pe o parte pe alta, iar buzele lui imi gadilau pieptul. Incercam sa mai scot si cateva cuvinte cum ar fi "nu vreau, termina, nu pot" dar cu cat spuneam mai mult cu atat simteam ca ma strange mai tare de maini incercand sa ma tina cat mai mult langa el. Deja incepusem sa ma misc si vroiam sa ma ridic dar privirea lui devenea tot mai violenta. Am ridicat capul si am spus tare si raspicat pentru ultima data "nu vreau !". In clipa aceea m.am trezit intinsa cu trupul lui peste al meu tinandu.ma de toate incheieturile. Vroiam sa tip, dar nu mai era nimeni in casa iar de afara nu m.ar fi auzit nimeni. Ma zvarcoleam dar el ma impungea tot mai mult...deja nu mai aveam ce sa fac....totul aproape se terminase iar in mintea mea era doar teama...imi era frica de ce s.ar fi putut intampla daca m.as fi ridicat de la bun inceput si as fi incercat sa ies din camera.
Aveam lacrimi in ochi si o privire scarbita. Imi era sila de el, dar mai mult de mine. Cand totul s.a incheiat abia daca mai aveam putere sa izbucnesc in plans. El s.a asezat ghemuit pe fotoliu cu capul aplecat incercand sa.si smulga parul din cap. Eu m.am imbracat, mi.am luat geanta si am iesit imediat din casa.
Vroiam sa ma arunc in cea mai apropiata balta si sa ma spal in ea. Ma trezeam in fiecare dimineata uitandu.ma in oglinda si spunandu.mi "asa am ajuns...fraiera am fost", apoi imi puneam pe fata masca de copil inocent si zambaret si porneam spre scoala. Prietenii ma tot intrebau cum mai merge relatia, iar eu tot inventam povesti cu tot felul de certuri pe care le aveam cu el care sa dovedeasca faptul ca ne.am despartit.
Nu eram in stare sa povestesc absolut nimanui cele intamplate pentru ca imi era rusine de mine.
Nu am uitat acele imagini si senzatii, dar acum nu mai dor asa tare, desi parerea despre mine nu s.a schimbat.
Minerva
